Like this:

A fost o vreme cand am vrut sa fiu singura. Desi e ce urasc cel mai mult. Mi-e frica de gandurile mele cand sunt singura. Nu pot dormi si fumez la nesfarsit.

Nu stiu de ce am simtit asta. Poate pentru cuvintele care mi-au lasat o gaura urata in piept. Desi nu erau ale ei. Am incercat totusi sa fug de ele rupand orice legatura. In fiecare zi numaram zilele de cand nu o mai vazusem si mai apoi pe cele de cand nu o mai auzisem.

Au fost cele mai urate cateva luni din ultima vreme. Stiam ce simte din cele cateva randuri pe care le asteptam in fiecare dimineata la birou. Nu pot de cand ma stiu sa fiu suparata pe cineva mai mult de o zi. Cand rasare soarele imi sterge orice resentiment. Am trecut peste ora aia cand am ramas singura in birou si am plans in hohote la fel de tare ca atunci cand am plecat de la EL. Si totusi nu puteam sa ii spun nimic. Nu puteam sa raspund. Nu puteam sa scriu nimic sau sa rad. Ma strangeau peretii si oamenii de pe strada.

Cel mai mult m-a durut cand am primit un link cu melodia de mai jos. Mi se intampla sa ma faca muzica sa plang dar cand am dat play m-a strans inima atat de tare…

Perdono

Pana cand a venit un moment pe care nu aveam cum omeneste posibil sa il depasesc fara ea. Si atunci am primit un sms sa iesim la o cafea. Imi aduc aminte ca am daramat scaunul incercand sa imi gasesc tigarile si sufletul sa apelez mai repede numarul pe care il stiam demult pe dinafara.

Acum ma gandesc in fiecare zi ca poate sa plece si sa raman singura. Nu stiu de ce am sentimentul asta. Poate pentru ca in ultimii ani toti oamenii la care am tinut au plecat cand aveam cea mai mare nevoie. Nu a fost niciodata cazul ei. Si totusi mi-e frica.

Si mai vreau inca o seara “a noastra”. In care nu facem nimic. Desi ei sunt foarte convinsi ca sarim din limuzina in limuzina calcand barbatii in picioare. Iar noi suntem doua femmes fatales cu picioarele in apa, pregatindu-ne pedichiura.

Una noche mas